GlaxoSmithKline (GSK) Romania continua programul de reciclare selectiva a deseurilor in sediul companiei din Bucuresti

  • In perioada 1 aprilie 2012 – 1 aprilie 2013, prin programul ”Act Green”, au fost reciclate 7,2 tone de hartie, 187 kg carton, 16 kg PET si 10 kg aluminiu
  • Angajatii GSK au reusit astfel sa salveze 172 de copaci si sa economiseasca o cantitate de apa echivalenta cu necesarul unei gospodarii timp de minim 10 luni;

La un an de la debutul programului intern de reciclare selectiva a deseurilor desfasurat in birourile din Bucuresti ale GlaxoSmithKline (GSK) Romania, in parteneriat cu Asociatia Viitor Plus, rezultatele arata ca, in perioada aprilie 2012 – aprilie 2013 au fost reciclate 7,2 tone de hartie, 187 kg carton, 16 kg PET si 10 kg aluminiu.

Potrivit bilantului realizat dupa primul an de reciclare, prin programul ”Act Green”, angajatii GSK Romania au reusit sa economiseasca 20 barili de petrol, 18 mspatiu de depozitare deseuri, 207.000 litri de apa, 32.200 KwH si 209 kg poluanti din aer. 

Programul ”Act Green” a demarat in 2012 alaturi de organizatia neguvernamentala Viitor Plus si face parte din strategia GSK de a actiona in mod responsabil fata de mediul inconjurator. La aceasta campanie participa 160 de angajati GSK din Bucuresti, care au beneficiat, inca de la lansarea programului, de un curs interactiv organizat de Asociatia Viitor Plus despre colectarea selectiva, problemele actuale ale Romaniei in ceea ce priveste reciclarea si beneficiile unei atitudini responsabile fata de mediul inconjurator.

Practic, cu cele 7,2 tone de hartie reciclata, GSK a salvat 172 de copaci, iar prin cei 207.000 litri de apa (207 m3) a economisit consumul mediu de apa al unei gospodarii din Romania pentru cel putin 10 luni.

”Rezultatele primului an de reciclare selectiva ne arata ca echipa GSK a inteles cat de important este sa fim atenti fata de mediul inconjurator la nivel individual. Prin efortul fiecaruia dintre noi am reusit sa contribuim la protejarea mediului. Programul Act Green face parte din strategia noastra de responsabilitate corporativa, avand ca scop responsabilizarea angajatilor nostri, a familiilor si apropiatilor acestora in ceea ce priveste grija fata de mediu”, a spus Pascal Prigent, Director General GSK.

La nivel global, GSK implementeaza o strategie complexa de protejare a mediului inconjurator pe intregul lant valoric – de la materia prima pana la reciclarea ambalajelor folosite pentru produse si chiar pentru produsele expirate. Astfel, strategia companiei este centrata pe reducerea emisiilor de dioxid de carbon – cu impact puternic negativ in schimbarile climatice, reducerea cantitatilor de apa utilizate, precum si a deseurilor. Obiectivul GSK este ca, pana in 2050, sa ajunga la un lant valoric neutru din punct de vedere al amprentei de carbon, atat la nivel mondial, cat si la nivel local.

GlaxoSmithKline - una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al carei portofoliu are la baza o substanţiala activitate de cercetare si dezvoltare. GlaxoSmithKline se dedica imbunataţirii calitaţii vieţii oamenilor, ajutandu-i sa realizeze mai multe, sa se simta mai bine si sa traiasca mai mult. Pentru mai multe informatii, accesati www.gsk.ro si www.gsk.com