Infectia cu rotavirus, o realitate in Romania, poate fi prevenita prin vaccinare

  • Rotavirusul este foarte contagios si poate cauza o boala severa care necesita spitalizare cu durata de pana la 6 zile
  • Copiii cu varsta sub un an sunt cei mai expusi formelor severe de boala, iar infectia se transmite mai ales in sezonul rece 

In Romania au fost semnalate, in primele luni ale acestui an, noi cazuri de spitalizare cauzata de rotavirus. Aceste cazuri nu sunt singulare – mii de copii sunt diagnosticati anual in Romania cu gastroenterita cu rotavirus, iar cazurile cele mai severe ajung la spitalizare1. Gastroenterita cauzata de rotavirus este o afectiune foarte frecventa, in special la copiii mici: se estimeaza ca 95% dintre copii se vor contamina inainte de a implini varsta de 5 ani4

In formele severe, boala poate cauza pana la 20 de episoade de diaree severa si voma pe zi, care pot duce la deshidratare, iar pentru unii bebelusi aceasta deshidratare este atat de severa incat micutii trebuie internati in spital5. Potrivit datelor Spitalului Grigore Alexandrescu, bebelusii care sufera de gastroenterita cu rotavirus pot fi spitalizati timp de peste 6 zile, durata spitalizarii fiind mai mare decat pentru alte boli diareice acute2.

In plus, chiar daca ajung in spital din cauza unei alte afectiuni, bebelusii sunt expusi unui risc crescut de a fi infectati cu rotavirus in unitatea medicala: datele arata ca unul din cinci copii spitalizati cu infectie cu rotavirus a fost infectat in timpul unei internari in spital6. In cazuri rare, deshidratarea cauzata de infectia cu rotavirus poate fi fatala; in Romania, rata de mortalitate prin boala diareica la copiii sub 5 ani a fost de 1% in anul 20083.

Medicii subliniaza importanta prevenirii acestei afectiuni: “Gastroenterita cu rotavirus este foarte contagioasa si extrem de frecventa in primii 2 ani de viata: cu cat copilul are varsta mai mica, cu atat creste riscul de boala. Vaccinarea timpurie, inaintea primei infectii cu rotavirus, poate preveni majoritatea cazurilor de boala severa si complicatiile acesteia la copii. Prin vaccinare pot fi prevenite pana la 100% din spitalizarile cauzate de gastroenterita cu rotavirus si 96% din cazurile severe de boala. Consideram ca vaccinarea este o abordare sigura si eficienta pentru a obtine protectie pe termen lung impotriva gastroenteritei cu rotavirus moderate si severe, si a spitalizarii cauzate de aceasta”, a spus Prof. Dr. Ioana Alina Anca, de la Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului “Prof. Dr. Alfred Rusescu”.

In Romania vaccinarea anti-rotavirus este disponibila inca din anul 2008. De la lansarea vaccinului si pana la finalul anului 2010, aproximativ 15.000 de bebelusi au fost vaccinati anti-rotavirus. Unele tari din vecinatatea Romaniei, cum este Austria, au inclus deja vaccinarea anti-rotavirus in programul national de imunizare. In Romania, costul vaccinarii este suportat de catre parinti.

Chiar daca nu duce la spitalizare, infectia cu rotavirus este extrem de contagioasa, iar ceilalti membri ai familiei se pot contamina cu rapiditate. Pentru a reduce riscul de transmitere a virusului, copiii infectati cu rotavirus nu trebuie dusi la cresa sau in orice alt loc unde pot intra in contact cu alti copii, cel putin doua zile dupa disparitia simptomelor. Masurile de igiena au doar un efect limitat in preventia transmiterii virusului, dar pot contribui la reducerea riscului de transmitere a altor agenti patogeni. In cazul aparitiei simptomelor bolii, parintii sunt incurajati sa apeleze la medicul de familie in cel mai scurt timp.

Parintii copiilor cu varsta sub 6 luni isi pot contacta medicii pentru a discuta despre optiunile legate de vaccinarea anti-rotavirus, care poate preveni formele severe de boala si spitalizarile cauzate de gastroenterita cu rotavirus.

Ce este infectia cu Rotavirus?

Rotavirusul este principala cauza a diareei acute si a varsaturilor la sugari si la copiii mici, in intreaga lume. Aproape toti copiii se pot contamina inainte de a implini varsta de 5 ani. Infectarea cu rotavirus este mai frecventa la copiii mici si aproape unul din trei copii se va infecta in primele luni de viata.

In Europa, infectia cu rotavirus este cea mai frecventa cauza a spitalizarilor cauzate de diaree si varsaturi la copii, insa parintii au foarte putine informatii referitoare la acest virus extrem de contagios. Simptomele pot dura pana la 8 zile si pot fi suparatoare atat pentru copil cat si pentru parinti, avand impact negativ nu numai asupra micilor pacienti, dar si asupra familiilor si a personalului medical. Se estimeaza ca numarul de cazuri de infectie cu rotavirus la bebelusi si copii sub 5 ani ajunge la 3,6 milioane anual, in Europa5. Mai mult, unul din cinci copii spitalizati cu infectie cu rotavirus a fost infectat in timpul unei internari in spital. Aceasta poate adauga inca 5 zile unei spitalizari determinate de o alta cauza.  

Cum se transmite Rotavirusul?

Rotavirusul este foarte contagios si este rezistent la majoritatea produselor de igiena casnica. Se transmite mai ales prin contact mana-cavitate bucala, mai precis prin preluarea virusului din materiile fecale infectate pe maini si apoi in cavitatea bucala. De asemenea, se poate transmite cu usurinta in locurile in care copiii se joaca impreuna, cum ar fi cresele.

Simptomele infectiei cu rotavirus sunt similare celor prezente in cazul altor infectii digestive si pot include:

  • Diaree apoasa severa (peste trei scaune moi pe zi)
  • Varsaturi severe
  • Dureri sau crampe abdominale
  • Febra si, ocazional, crize convulsive

Practicile igienice recomandate includ:

  • Spalatul frecvent al mainilor, atat in cazul copiilor cat si al persoanelor care intra in contact cu acestia, mai ales dupa schimbarea scutecelor sau dupa folosirea olitei sau a toaletei.
  • Incercarea de a limita contactul mana-cavitate bucala.
  • Dezinfectarea periodica a spatiului de joaca si a jucariilor pentru a reduce riscul de transmitere a altor infectii.

GlaxoSmithKline - una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al carei portofoliu are la baza o substantiala activitate de cercetare si dezvoltare. GlaxoSmithKline se dedica imbunatatirii calitatii vietii oamenilor, ajutandu-i sa realizeze mai multe, sa se simta mai bine si sa traiasca mai mult.

Contact: Adelina Vlad, Brand PR Executive    0732.307.274             adelina.e.vlad@gsk.com  
GlaxoSmithKline (GSK)SRL
Opera Center 1
Str. Costache Negri nr 1-5
Sector 5 Bucuresti, Romania
J40/6228/2001, C.I.F. RO7938152
Capital social 154.778.000 RON

Referinte:

  1. INSP, Raportul pentru anul 2009 - Analiza evolutiei bolilor transmisibile aflate sub supraveghere
  2. Frecventa si severitatea gastroenteritei acute rotavirale spitalizate in Bucuresti, Romania. Rezultatele unui studiu case-control, Coriolan Ulmeanu, Irina Nistor, Maria Doina Craciun, Niculae Ion-Nedelcu, 2009
  3. http://www.who.int/whosis/en/
  4. Linhares AC and Bresee JS, Pan Am J Public Health 2000;8(5):305–330
  5. Soriano-Gabarró M. et al. Burden of rotavirus disease in European Union countries. Pediatr Infect Dis J. 2006; 25(1 Suppl): S7_S11
  6. The Pediatric ROTavirus European CommitTee (PROTECT), Epidemiol Infect 2006;134:908-916