Dulciuri, carti si fructe in dar pentru copiii Deltei, cu ocazia Craciunului pe rit vechi

Cei peste 600 de elevi inclusi in proiectul "Sanatatea copiilor din Delta Dunarii" desfasurat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta cu sprijinul GlaxoSmithKline (GSK) Romania primesc in aceste zile cadouri de sarbatori. Cu ocazia Craciunului pe rit vechi sarbatorit pe 7 ianuarie, Mos Craciun a ajuns in Delta Dunarii si a vizitat copiii din comuna CA Rosetti. Elevii din Letea l-au intampinat cu cantece si poezii si fiecare a primit un rucsac cu dulciuri, carti si fructe. De asemenea, copiii din Chilia Veche, Pardina, Ceatalchioi, Maliuc, Gorgova, Partizani si Sfantu Gheorghe vor primi si ei cadouri in perioada urmatoare. Evenimentul se inscrie in proiectul “Sanatatea copiilor din Delta Dunarii” si a fost posibil cu ajutorul companiei GSK Romania si al editurilor Art,Litera si Corint Junior.

In cadrul proiectului “Sanatatea copiilor din Delta Dunarii”, o echipa medicala formata din doi medici pediatri si 14 studenti la Medicina a consultat 628 de copii din zece dintre cele mai izolate sate din Rezervatie in perioada 24 noiembrie – 11 decembrie. Parintii a 574 de copii au optat ca micutilor sa li se faca si analize medicale gratuite – hemoleucograma, examen coproparazitologic si exudat faringian (pentru prescolari). Pentru unii, sunt primele astfel de servicii de sanatate. De asemenea, prin amabilitatea companiei GSK Consumer Healthcare, copiii au primit un kit de igiena orala (format din pasta de dinti si periuta de dinti) si Vitamina C.

La un prim consult, copiii Deltei sunt sanatosi, in ciuda conditiilor precare de trai, mai ales in comparatie cu copiii din mediul urban, ceea ce poate fi explicat prin faptul ca mediul este unul nepoluat, iar tratamentele constau in medicatie simptomatica.

Insa, in majoritatea satelor, medicul vine o data pe saptamana. In acelasi timp, nu exista o cultura a preventiei. Marile probleme apar in situatiile in care exista accidente, boli cronice. Din cauza lipsei de informare, tinerii raman neingrijiti, iar bolile se agraveaza. Salvati Delta a reperat zece cazuri de acest tip si, impreuna cu echipa medicala, isi asuma rezolvarea acestor cazuri particulare.

Rezultatele investigatiilor medicale vor fi centralizate intr-un raport ce va fi lansat la finele lunii februarie. Ca urmator pas, Asociatia Salvati Dunarea si Delta va atrage atentia autoritatilor locale si nationale direct responsabile de soarta oamenilor din Delta Dunarii ca infrastructura de sanatate trebuie imbunatatita.

Esentiali pentru echipa medicala, cei 14 studenti medicinisti de la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti fac parte din Societatea Studentilor in Medicina din Bucuresti, organizatori ai proiectului "Impreuna pentru Sanatatea Rurala".