Salvati Copiii Romania lanseaza, in parteneriat cu GSK, proiectul “Fiecare copil conteaza”, pentru reducerea mortalitatii infantile in Romania

Rata deceselor la copiii cu varsta de pana in 5 ani este de peste doua ori mai mare in Romania, fata de media Uniunii Europene.

Organizatia Salvati Copiii Romania, in parteneriat cu compania farmaceutica GlaxoSmithKline (GSK) si cu sprijinul Ministerului Sanatatii, deruleaza un amplu program de reducere a mortalitatii in randul copiilor sub 5 ani. Prin proiectul Fiecare copil conteaza vor fi derulate actiuni menite sa combata cauzele prevenibile ale deceselor, printr-o componenta majora de informare si educare, atat in randul viitoarelor mame, cat si la nivelul fiecarei comunitati, si printr-o componenta de interventie, care presupune asigurarea unei alimentatii sanatoase (suplimente nutritionale) femeilor gravide si copiilor cu varsta de pana la 5 ani. 

Mortalitatea infantila este un capitol sumbru pentru Romania: suntem tara cu cea mai ridicata rata a deceselor la copiii cu varsta de pana in 5 ani, din Uniunea Europeana, cu o medie a mortalitatii infantile de peste doua ori mai mare fata de celelalte tari. Astfel, in timp ce media mortalitatii infantile in Uniunea Europeana este de 4,59 la o mie de nascuti vii, in Romania decedeaza 10,1 copii la o mie de nascuti vii. 

Rata nasterilor premature, un factor de risc major al mortalitatii infantile, se ridica in Romania la 9%, dublu  fata de alte state europene, ceea ce face ca tara noastra sa inregistreze cele mai multe decese infantile din Uniunea Europeana, potrivit datelor  date publicitatii in 2010 de catre Asociatia Romana de Neonatologie. Prematuritatea si complicatiile pe care aceasta le induce reduc drastic speranta de viata a celor aproximativ 20.000 de copii care se nasc anual inainte de termen. 

Vinovate pentru toate aceste decese sunt anomaliile congenitale si afectiunile aparute in perioada perinatala, in aproape jumatate din cazuri (48%), bolile aparatului respirator, cele infectioase si parazitare (30%), si accidentele (10%). Situatia este cu atat mai ingrijoratoare cu cat toate aceste decese pot fi prevenite. 

Grupul tinta principal al acestui proiect il reprezinta mamele cu copii cu varsta sub 5 ani din mediul rural, femeile insarcinate, copiii sub 5 ani, insemnand aproximativ 1.000 de femei si copiii acestora.

“Fiecare copil conteaza – acesta este mesajul pe care vrem sa il transmitem pentru ca, mai presus de toate, este vorba despre dreptul copilului la viata. Ingrijirea sarcinii, consultul medical periodic, toate acestea pot face diferenta in viata unui nou-nascut. Speranta de viata creste daca nasterea este supravegheata medical si adusa la termen si scade drastic atunci cand copilul, neingrijit corespunzator in perioada intra-uterina, se naste inainte de termen”, afirma Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii.

“Implicarea GSK in reducerea mortalitatii infantile in Romania, alaturi de Salvati Copiii, este o continuare fireasca atat a angajamentului nostru global de a juca un rol esential in efortul de a salva vietile a 3 milioane de mame si a 7 milioane de copii pana in 2015, cat si a obiectivului nostru local de a creste speranta de viata a romanilor. Toate aceste actiuni rezulta din preocuparea noastra constanta de a aduce beneficii reale comunitatilor din Romania care au nevoie de noi”, a declarat Ciprian Marcu, Public Health and Corporate Affairs Director GSK Romania. 

Pe tot parcursul proiectului, pe langa componentele de informare si educare a mamelor si asigurarea unei alimentatii sanatoase, o componenta importanta va fi campania de advocacy la nivelul autoritatilor centrale. Se vor derula o serie de mese rotunde cu autoritatile centrale si ONG-uri pentru gasirea de solutii pentru scaderea mortalitatii infantile si imbunatatirea sanatatii nou nascutului si a copilului cu varsta pana in 5 ani. Campania de advocacy va discuta necesitatea gasirii de fonduri, imbunatatirea si eficientizarea programelor nationale existente.

Campania de combatere a mortalitatii infantile, Fiecare Copil Conteaza, este prevazuta sa se desfasoare la nivel national, pe patru coordonate majore:

  • Cresterea nivelului de constientizare in randul femeilor insarcinate a importantei controalelor medicale pre-natale si post-natale precum si a controalelor medicale periodice pentru nou-nascut;
  • Educarea femeilor insarcinate si a mamelor cu privire la cresterea, ingrijirea si necesitatile nou-nascutului si a copilului cu varsta pana in 5 ani;
  • Informarea si educarea principalilor actori sociali despre cum pot ei influenta scaderea mortalitatii si morbiditatii nou-nascutului si a copilului 0-5 ani;
  • Dezvoltarea unor masuri de interventie ale autoritatilor centrale si locale pentru scaderea mortalitatii infantile.

Anul 2010 este un an pilot al proiectului si va fi implementat in patru localitati din judetul Dambovita (I.L.Caragiale, Gura Sutii, Dragomiresti si Moreni), patru localitati din judetul Vrancea (Marasesti, Slobozia Bradului, Homocea si Vidra), alte patru localitati din judetul Caras-Severin (Dognecea, Bocsa, Anina, Maciova) si patru localitati din judetul Brasov (Apata, Augustin, Budila, Maierus). Toate aceste localitati au zone sarace, un nivel scazut de trai si o numeroasa populatie roma; in cele mai multe exista mediatori sanitari si asistenti comunitari. In acelasi timp, exista interesul, acordul si sprijinul Directiilor de Sanatate Publica de a implementa acest proiect.

Proiectul Fiecare Copil Conteaza face parte din campania globala Every One a Aliantei Salvati Copiii, desfasurata incepand din 2009 in peste 42 de tari. La nivel mondial, un copil moare la fiecare trei secunde, ceea ce inseamna ca anual decedeaza circa 8,8 milioane de copii. La nivel global, prin intermediul acestui proiect vor fi salvate vietile a 500.000 de copii in fiecare an. 

Dintre cele opt Obiective ale Mileniului pe care toate statele le-au adoptat in anul 2000, cel privind sanatatea mamelor si copiilor este crucial. Obiectivul numarul patru este acela de a reduce mortalitatea copiilor sub cinci ani la o treime din nivelul anilor 1990, in vreme ce Obiectivul numarul cinci vizeaza reducerea deceselor mamelor la nastere, la o patrime din nivelul anilor 1990. Pana acum, liderii mondiali nu au reusit sa ajunga la un angajament comun pentru a oferi suport politic efortului de a preveni decesele infantile si de a trata afectiunile celor mai vulnerabile categorii – mamele si copiii. Prin urmare, milioane de nou-nascuti si de mame inca mor anual, in urma unor afectiuni ca pneumonia, diareea si complicatiile ale acestora. 

Note pentru redactori: 

  • Potrivit datelor Eurostat, numarul deceselor bebelusilor cu varste sub un an din Romania a fost de 10,1 la mia de nou-nascuti, cea mai mare din Uniunea Europeana. Prin contrast, Slovenia inregistreaza o rata de  2,4 decese la mia de nou-nascuti. Datele Eurostat arata ca acest indicator se ridica la 20,5 decese la mia de nou nascuti in 1998, deci s-a injumatatit in 12 ani. In Uniunea Europeana, media mortalitatii infantile este de 4,59 la o mie de nascuti vii. Interpretat global, graficul Eurostat indica un trend descendent al mortalitatii precoce: 26,9 la o mie de nascuti vii in anul 1990, 18,6 in 2000 si 11,99 in 2009. Pe de alta parte insa, si numarul de nou-nascuti a scazut in 2010 comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Astfel, in iunie s-au nascut cu 151 mai putini bebelusi decat in aceeasi luna a anului trecut, in mai au fost cu 2.173 mai putini, iar in aprilie 2010, numarul nascutilor-vii a fost cu 1.226 mai mic decat in aprilie 2009 (Sursa : Institutul National de Statistica). 
  • Potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica in 2009, dintre cei 222.388 copii nascuti, 17.383 au avut sub 2,5 kilograme, iar 10.635 de copii au venit pe lume inainte de 36 de saptamani. Cauzele directe care duc la nasterile inainte de termen sunt lipsa educatiei medicale a mamei, absenta consultului medical periodic din perioada sarcinei, aproape jumatate dintre femeile care nasc prematur nebeneficiind de consultatii prenatale sistematice.
  • Campania Every One a Aliantei Salvati Copiii a fost lansata la nivel international in 2009, cu o provocare catre liderii lumii  - un plan in sapte puncte pentru salvarea a milioane de vieti de copii anual pana in 2015, in raportul sever intitulat “Urmatoarea revolutie”. Versiunea integrala a raportului si detalii suplimentare despre campanie sunt disponibile la adresa www.savethechildren.net/every_one. 
  • Salvati Copiii Romania este o organizatie neguvernamentala, de utilitate publica, non-profit, care promoveaza din 1990 drepturile copilului in Romania, in acord cu prevederile Conventiei Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Pentru informatii despre programele Salvati Copiii Romania vizitati www.salvaticopiii.ro 
  • GlaxoSmithKline - una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al carei portofoliu are la baza o substantiala activitate de cercetare si dezvoltare. GlaxoSmithKline se dedica imbunatatirii calitatii vietii oamenilor, ajutandu-i sa realizeze mai multe, sa se simta mai bine si sa traiasca mai mult. Contributia GSK pentru reducerea mortalitatii infantile se manifesta la nivelul intregului portofoliu si al modului de operare, de la cercetare si dezvoltare (R&D) pana la produse si parteneriate in vederea livrarii acestora.

ANEXA

Tabel 1:

Rata mortalitatii infantile pe reguni si judete, diferente anii 1990, 2008. Cifre la 1000 de copii nascuti vii in anul respective (Sursa: INS).

Macroregiuni, regiuni de dezvoltare si judete UM: Decedati sub 1 an la 1000 nascuti vii
  Anul 1990 Anul 2008
  Decedati sub 1 an la 1000 nascuti vii Decedati sub 1 an la 1000 nascuti vii
Regiunea NORD-VEST 24,8 10,9
Bihor 28 10,1
Bistrita-Nasaud 25,3 11,7
Cluj 19,5 10,2
Maramures 28,2 10
Satu Mare 21,6 13,8
Salaj 26,6 11,4
Regiunea CENTRU 20,6 10,5
Alba 17,7 12,6
Brasov 25,3 9,6
Covasna 23,2 8,3
Harghita 15,9 11,3
Mures 21,9 11,5
Sibiu 17,5 9,3
Regiunea NORD-EST 29,7 11,1
Bacau 29,8 10,9
Botosani 38,9 11,1
Iasi 26,5 11,4
Neamt 31,9 11
Suceava 23,2 9,6
Vaslui 32,8 13,6
Regiunea SUD-EST 30,3 13
Braila 27,7 10,5
Buzau 24,7 12,2
Constanta 36,5 13,7
Galati 30,6 12
Tulcea 32,9 14,9
Vrancea 26,1 14,8
Regiunea BUCURESTI - ILFOV 21,5 7
Ilfov 31,5 10
Municipiul Bucuresti 20 6,4
Regiunea SUD-MUNTENIA 30,3 12
Arges 23,8 12,4
Calarasi 38,3 13,5
Dambovita 28,1 10,6
Giurgiu 31,9 11,4
Ialomita 46,7 13
Prahova 28,1 10,7
Teleorman 27,5 14,2
Regiunea SUD-VEST OLTENIA 25,9 11,3
Dolj 27,8 11,4
Gorj 21,9 9,4
Mehedinti 27,2 13,7
Olt 31,1 12,6
Valcea 20 9,8
Regiunea VEST 27,3 11,4
Arad 24,4 9,8
Caras-Severin 31,5 18,9
Hunedoara 28,5 11,3
Timis 25,8 9,3


Tabel 2

Decese in cifre absolute in functie de sex pe grupa de varsta 0-4 ani (Sursa: INS)

Sexe Grupe de varsta Ani
Anul 1990 Anul 2008
UM: Numar persoane
Numar persoane Numar persoane
Masculin 0- 4 ani 6312 1660
Feminin 0- 4 ani 4915 1205

 

Tabel 3

Cauze decese copii 0-5 ani (Sursa: INS)

Cauze deces Numar decese
Boli infectioase si parazitare 73
Tumori 79
Boli endocrine, de nutritie si metabolism 6
Boli ale sistemului nervos 89
Boli ale aparatului circulator 23
Boli ale aparatului respirator 850
Boli ale aparatului digestiv 39
Boli ale aparatului genito-urinar 10
Unele afectiuni a caror origine se situeaza in perioada perinatala 870
Malformatii congeni-tale, deformatii si anomalii cromozo-miale 581
Leziuni traumatice, otraviri si alte consecinte ale cauzelor externe 284
Alte cauze 38
TOTAL 2942

  

Tabel 4

Cauze decese copii 0-1 ani (Sursa: INS)

Cauze deces Numar decese
Boli infectioase si parazitare 61
Boli ale sistemului nervos 49
Boli ale aparatului respirator 729
Boli ale aparatului digestiv 32
Unele afectiuni a caror origine se situeaza in perioada perinatala 870
Malformatii congeni-tale, deformatii si anomalii cromozo-miale 526
Leziuni traumatice, otraviri si alte consecinte ale cauzelor externe 105
Alte cauze 62
TOTAL 2434

 

Tabel 5

Decese sub un 1 pe judete 2008 (Sursa: INS)

Judet Numar decese Judet Numar decese
Total 2434 Gorj 31
Alba 44 Harghita 42
Arad 44 Hunedoara 45
Arges 72 Ialomita 45
Bacau 86 Iasi 119
Bihor 66 Ilfov 37
Bistrita-Nasaud 42 Maramures 55
Botosani 57 Mehedinti 36
Brasov 64 Mures 77
Braila 32 Neamt 62
Buzau 57 Olt 49
Caras-Severin 55 Prahova 81
Calarasi 48 Satu Mare 57
Cluj 67 Salaj 31
Constanta 114 Sibiu 44
Covasna 21 Suceava 82
Dambovita 56 Teleorman 45
Dolj 73 Timis 66
Galati 70 Tulcea 35
Giurgiu 32 Vaslui 70
Vrancea 59 Valcea 34
Mun. Bucuresti 132   59

 

Tabel 6

Decese sub 0-5 ani pe judete 2008(Sursa: INS)

Judet Numar decese Judet Numar decese
Total 2942 Hunedoara 55
Alba 49 Ialomita 50
Arad 54 Iasi 146
Arges 89 Ilfov 44
Bacau 108 Maramures 68
Bihor 79 Mehedinti 40
Bistrita-Nasaud 50 Mures 94
Botosani 72 Neamt 76
Brasov 82 Olt 62
Braila 36 Prahova 103
Buzau 69 Satu Mare 64
Caras-Severin 63 Salaj 37
Calarasi 60 Sibiu 58
Cluj 78 Suceava 106
Constanta 133 Teleorman 54
Covasna 25 Timis 83
Dambovita 66 Tulcea 40
Dolj 91 Vaslui 89
Galati 85 Valcea 40
Giurgiu 40 Vrancea 61
Gorj 37 Mun. Bucuresti 155
Harghita 51