Saptamana Pamantului - 2008

Expozitie inedita pe teme de reciclare

GlaxoSmithKline (GSK) – Europharm S.A. in parteneriat cu Primaria Municipiului Brasov si Inspectoratul Scolar Judetean din Brasov a organizat, sambata, 14 iunie, un eveniment care a atras atentia asupra problematicii reciclarii. 

Aproape 100 de elevi de la Liceul de Arte Plastice „H.M. Teutsch”, Colegiul National de Informatica „Grigore Moisil” si Scoala Generala nr. 30 au prezentat, incepand cu ora 10.00 pe aleea Parcului Central din Brasov, o serie de exponate realizate din materiale reciclabile. Publicul a putut vota cele mai reusite opere, acestea fiind premiate de Andrea Johannes, Directorul fabricii Europharm S.A., si George Scripcaru, Primarul Municipiului Brasov, intr-o ceremonie programata in jurul orei 14.00.

Obiectivul evenimentului a fost de a atrage atentia publicului cu privire la responsabilitatea pe care o are fiecare de a proteja mediul inconjurator. „Speram ca prin astfel de evenimente putem inspira si incuraja initiative de reciclare individuala sau colectiva, contribuind astfel la crearea unei culturi de protejare a mediului in Romania”, a declarat Andrea Johannes.

“Ne bucuram foarte mult ca o companie de talia GSK este interesata de protejarea mediului si se implica, alaturi de municipalitate, in campanii publice de promovare a necesitatii de colectare selectiva a deseurilor”, a spus George Scripcaru, Primarul Municipiului Brasov.

Initiativa acestui eveniment apartine fabricii GSK de la Brasov si face parte dintr-un program, denumit “Saptamana Pamantului”, care cuprinde mai multe actiuni de protejare a mediului cu participarea angajatilor si a membrilor comunitatii brasovene. 

Anual GSK sarbatoreste Ziua Mondiala a Mediului (din data de 5 iunie) prin manifestari care se desfasoara pe parcursul unei saptamani intregi denumita generic “SAPTAMANA PAMANTULUI”.

Prin aceste campanii GSK doreste tragerea unui semnal de alarma in privinta pericolului reprezentat de poluare asupra mediului precum si educarea si informarea societatii pentru respectarea valorilor ecologice. 

Din 2003 si Europharm S.A., fabrica GSK de la Brasov, a inceput sa sarbatoreasca Saptamana Pamantului marcand acest eveniment prin diverse manifestari.

Astfel, in 2004 angajatii Europharm SA impreuna cu familiile lor au plantat flori si gazon in perimetrul ocupat de fabrica din Brasov.

In 2005, au avut loc actiuni de ecologizare a izvorului Honterus, tot de catre angajati si familiile acestora. 

In 2006, angajatii Europharm impreuna cu elevi ai Scolii Generale nr. 9 din Cartierul Noua, Brasov cu sprijinul Primariei Brasov, al Regiei Locale a Padurilor Kronstad, , firma URBAN, au ecologizat padurea in zonele Lacuri Noua si Gradina Zoologica. Cei aproape 200 de participanti au strabatut padurea strangand deseurile lasate de excursionisti, rezultatele fiind spectaculoase: 19 m3 (aproximativ 115 saci) de deseuri si 10 hectare de padure curatate.

In 2007, pe langa o noua actiune de ecologizare a padurii de langa strada Poienelor, fabrica GSK a gazduit vizite ale studentilor si profesorilor de la “Universitatea Transilvania” si de la Colegiul National de Stiintele Naturii „Emil Racovita”, care au prezentat cercetari despre programe si surse de energie neconventionala si lucrari despre incalzirea globala. 

Despre GlaxoSmithKline
GlaxoSmithKline (GSK) este una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume si liderul industriei din Romania, unde desfasoara o activitate complexa de productie, promovare si distributie. 

Misiunea GSK in lume este de a imbunatati calitatea vietii oamenilor, oferindu-le posibilitatea sa realizeze mai multe, sa se simta mai bine si sa traiasca mai mult.

Despre fabrica GlaxoSmithKline in Romania – Europharm S.A.
GlaxoSmithKline (GSK) a achizitionat in 1998 fabrica Europharm S.A., una dintre cele mai mari capacitati de productie din industria farmaceutica romaneasca.

Produsele fabricate la Brasov (in numar de 55) reprezinta o parte importanta a portofoliului constituit din cele 209 ale GSK Romania. Investitiile companiei in Romania au dus la inaugurarea, in iunie 2002, a unei noi unitati de productie, proiectata si realizata in conformitate cu standardele de Buna Practica de Fabricatie (Good Manufacturing Practice, GMP). 

Fabrica din Brasov este parte a retelei GMS (Global Manufacturing and Supply) a GSK, care, in prezent, include 79 de fabrici, din 37 de tari.

Pentru informatii suplimentare o puteti contacta pe Liana Rusu, PR Manager GlaxoSmithKline Romania, tel 021.302 8 208 sau vizitati site-urile www.gsk.ro si www.gsk.com.