GSK – in cautarea unui remediu pentru cancerul cervical

Bucuresti
Cancerul cervical este una dintre bolile majore care afecteaza femeile de pretutindeni. Fiecare femeie este expusa acestui risc, cancerul cervical fiind al doilea ca pondere in randul femeilor afectate de cancer. In tarile mai putin dezvoltate aceasta afectiune reprezinta cea mai frecventa cauza a mortalitatii feminine datorate cancerului.
 
Avand in vedere incidenta sa, cancerul cervical este un risc potential pentru orice femeie. Aceasta este o preocupare majora pentru noi si ne-am hotarat sa mergem pe aceasta cale dezvoltand ceea ce va fi probabil primul vaccin destinat prevenirii cancerului. Acesta se afla in faza de studii clinice, dar exista deja rezultate promitatoare”, spune Alina Luiceanu, director comercial GlaxoSmithKline Romania.
 
Potrivit Asociatiei Internationale de Cercetare a Cancerului (IARC)*, 493 000 de femei sunt diagnosticate cu cancer cervical in fiecare an si 274 000 mor din cauza acestei boli. In mod obisnuit aceasta boala apare la peste 40 de ani, dar poate afecta si femeile dupa a doua decada de varsta.
 
In prezent se pune accentul pe prevenire, prin depistarea si tratarea timpurie in fazele incipiente. Cu toate acestea, chiar si in tarile cu programe de testare consacrate, femeile inca mor din cauza cancerului cervical. De aceea noi consideram un vaccin in acest domeniu ca pe o reusita majora in lupta cu aceasta boala”, a mai spus Alina Luiceanu.
 
Studiile factorilor de risc asociati cancerului cervical au aratat ca aceasta boala este strans legata de infectia persistenta cu virusul HPV (papilomavirus uman) de mare risc oncogenic. Un studiu a demonstrat ca in 5 ani de la inceputul activitatii sexuale, aproximativ 70% dintre femei vor contracta virusul HPV. Infectiile sunt de obicei trecatoare, dureaza doar cateva luni si in multe cazuri nu provoaca simptome. Totusi, unele dureaza mai mult si aceste infectii persistente pot cauza cancerul cervical. Desi sunt mai mult de 200 de tipuri diferite de virusuri HPV, mai mult de 70% din cancerurile cervicale sunt asociate cu doar doua tipuri, HPV 16 si HPV 18. Acestea sunt cele mai importante dintre tipurile de virusuri HPV, fiind numite “de mare risc” sau oncogenice (cauzatoare de cancer). 

Referinte

*Datele Globocan 2002. Disponibile pe site-ul IARC http://www-dep.iarc.fr/
(http://www-dep.iarc.fr/GLOBOCAN/table2.asp?cancer=142®ion=99&sex=2&sort=1&submit=Execute), [Accessed 17 May 2005]
 
Despre GlaxoSmithKline
GlaxoSmithKline este printre cele mai mari companii farmaceutice din Europa si unul dintre liderii mondiali in domeniu. Misiunea GlaxoSmithKline este aceea de a imbunatati calitatea vietii oamenilor, oferindu-le posibilitatea sa realizeze mai multe, sa se simta mai bine si sa traiasca mai mult.
 
Pentru mai multe informatii va invitam sa sunati la: Liana Rusu, Director de Comunicare pentru grupul GlaxoSmithKline Romania, Tel. 021- 302. 8.208