In Romania cei afectati de HIV/SIDA au cea mai mare sansa de supravietuire din Europa Centrala si de Est

Cu ocazia Zilei Mondiale de Lupta Anti-SIDA compania GlaxoSmithKline in Romania (GSK) a organizat pe 30 noiembrie in cadrul Institutului de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals” un concurs de desene la care au participat si copii afectati de HIV/SIDA.

Tema concursului a fost „Sa construim impreuna viitorul”, iar mesajul transmis de GSK prin intermediul acestui eveniment a fost unul de speranta si solidaritate fata de copiii bolnavi de HIV/SIDA din intreaga lume. La concurs au participat 34 de copii, printre care si cativa copii afectati de HIV/SIDA, fiecare fiind premiat pentru desenele realizate.
 
Indemnul de a-si imagina viitorul a venit in contextul in care persoanele afectate de HIV/SIDA din Romania au sansa de a trai mai mult. Raportul „Actualitati privind epidemiologia SIDA: decembrie 2004” facut public de UNAIDS arata ca in Europa de Est se afla in terapie antiretrovirala aproximativ 11% din populatia care necesita terapie, cu exceptia Romaniei, unde aproape toate persoanele primesc tratament.
 
Medicii din Institutul de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals” au fost alaturi de copiii invitati sa deseneze: "Ultimele statistici, facute publice la 1 decembrie, arata ca peste 70% din copiii depistati ca fiind seropozitivi HIV in anii 1988-1990 se afla inca in evidenta, reprezentand rata cea mai mare de supravietuire din Europa Centrala si de Est”, spune Dr. Mariana Mardarescu, Medic Primar Boli Infectioase, Sef Sectie Imunodepresie Copii, Institutul de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals”.
 
Statisticile pozitive sunt un rezultat al evolutiei tratamentelor destinate bolnavilor afectati de HIV/SIDA si al accesului lor la aceste tratamente: „Terapia complexa antiretrovirala a prelungit speranta de viata a bolnavilor de orice varsta pana dincolo de bariera celor 16 ani", mai spune Dr. Mariana Mardarescu. 

GSK se implica in Romania in lupta anti-SIDA prin:

  • reducerea preturilor pentru medicamentele anti-retrovirale cu o medie de 55%, din 2002 pana in prezent, pentru a permite cresterea accesului pacientilor la tratamentele HIV/SIDA.
  • cei aproximativ 750,000 USD investiti in ultimii doi ani pentru sprijinirea unor programe pe termen lung menite sa contribuie la preventia si educarea populatiei privind HIV/SIDA.

Cred ca modul in care facem ca aceasta zi, Ziua Mondiala de Lupta Anti-SIDA, sa treaca prin viata noastra are o importanta deosebita. In felul acesta, aratam ca fiecare secunda conteaza in lupta zilnica impotriva acestei maladii, impotriva discriminarilor, a indiferentei si ignorantei.” spune Alina Luiceanu, Director Comercial al GlaxoSmithKline Romania.

Despre GlaxoSmithKline
GlaxoSmithKline este printre cele mai mari companii farmaceutice din Europa si unul dintre liderii mondiali in domeniu. Misiunea GlaxoSmithKline este aceea de a imbunatati calitatea vietii oamenilor, oferindu-le posibilitatea sa realizeze mai mult, sa se simta mai bine si sa traiasca mai mult.
 
Pentru mai multe informatii va invitam sa sunati la: Liana Rusu, Director de Comunicare pentru grupul GlaxoSmithKline Romania, Tel. 021- 3028.208