GSK în România: Inovația şi investiţiile rămân obiectivele noastre: șase produse noi lansate şi sprijinirea sistemului de sănătate din România

• GSK România şi-a reîntărit angajamentul de a identifica, prin parteneriate valoroase, soluții pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate din România.
• GSK în România, prin diviziile sale Pharma și Consumer Healthcare, a lansat în 2018 șase produse noi.

În cadrul evenimentului "GSK în România: o perspectivă despre istoricul și viitorul în sănătate" organizat joi, 21 iunie 2018, în parteneriat cu Ambasada Marii Britanii la București, GSK și-a reîntărit promisiunea de a fi unul dintre principalii promotori și susținători ai dezvoltării sistemului de sănătate din România și de a continua investițiile în studiile de cercetare și dezvoltare din domeniul medical.

Excelența Sa, domnul Paul Brummell, Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a declarat: “Sunt puține companii britanice care au luat decizia să vină în România în urmă cu aproape 30 de ani și care au investit constant în toată această perioadă, devenind chiar reper pentru industria pe care o reprezintă. Cred cu tărie în puterea dialogului și a parteneriatului pe termen lung și mă bucur să văd că GSK și-a asumat acest rol în România pentru sănătatea pacientului român, dar și a sistemului medical local. “

Business-ul GSK la nivel global se bazează pe transparență și pe dorința de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor. La nivel mondial, compania realizează acest lucru investind în cercetarea și dezvoltarea de produse farmaceutice inovatoare, vaccinuri și produse pentru tratarea şi îngrijirea sănătății. În 2018, GSK în România, prin diviziile sale Pharma și Consumer Healthcare, a lansat pe piața din România șase produse noi în ariile terapeutice HIV şi boli rare (lupus), tratarea simptomelor răcelii şi gripei, ameliorarea simptomelor alergice, precum şi în produse de îngrijire orală specializate.

În cadrul evenimentului, GSK România şi-a reîntărit angajamentul de a identifica, prin parteneriate valoroase, soluții pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate din România. Acesta are nevoie de noi abordări și intervenții care să aducă valoare și să îmbunătățească sănătatea și bunăstarea oamenilor, să reducă povara pe termen lung a costurilor pentru sistemele de sănătate. În concordanță cu aceste obiective, GSK România va lansa în viitorul apropiat o platformă de comunicare și implicare - Healthcare+ - care îşi propune să ajute la promovarea asistenței medicale românești, progresând de la o abordare centrată pe costuri la una care are la bază valoarea adusă de tratamente inovatoare, de servicii medicale de calitate şi prevenţie, reunind interesele tuturor actorilor din sistem şi integrând principiile europene și globale. Noi, GSK România, vom contribui activ în facilitarea optimizării sistemului de sănătate şi a bugetului, în beneficiul pacienților din România și al statului român.

Dana Constantinescu, General Manager GSK România menţionează:“De aproape 30 de ani suntem alături de pacienții români în căutarea celor mai bune soluții pentru nevoile lor de sănătate. Știm că un sistem bazat pe valoare și parteneriate puternice poate fi îmbunătățit prin inovație, responsabilitate și încredere. De aceea, ne propunem ca în fiecare an să continuăm investițiile în proiectele de educație și prevenție și să fructificăm resursele noastre globale în a investi şi dezvolta amprenta noastră pe piaţa locală. Mai mult, rămânem una dintre din cele 20 de țări în care GSK raportează public rezultatele cercetărilor clinice care evaluează medicamentele și vaccinurile - în ultimii șase ani am investit în România peste 15 milioane de euro în studii de cercetare și dezvoltare.“

Sylwia Piankowska, General Manager GSK Consumer Healthcare România şi Balcani completează: Cele două divizii ale GSK implementează strategia globală a GSK în România cu un accent special pe inovaţie şi parteneriate. Cele 6 medicamente şi produse inovatoare lansate în acest an folosesc expertiza ştiinţifică globală a GSK, bazată pe insight-urile locale şi nevoile pacienţilor şi consumatorilor. Credem că impactul pe care îl putem avea în calitatea vieţii românilor nu poate exista fără parteneriate între toţi actorii din domeniul sănătăţii în România.

În același timp, obiectivul echipei GSK România este să crească nivelul de încredere pe care pacienții de pretutindeni o au în medici și în companii precum GSK, dezvoltând o cultură a transparenței. Aceasta este susținută și de modelul de business implementat de companie încă din 2014 în România, când a schimbat modelul comercial tradițional al companiilor farmaceutice, implementând îmbunătățiri unice în industrie prin modul în care își desfășoară activitatea. Aceste îmbunătățiri au ca scop îndeplinirea așteptărilor tot mai mari ale societății legate de transparență atât la nivelul organizațiilor cât și la nivel individual/personal.

Informații suplimentare

Despre GSK: GSK este una dintre cele mai importante companii din lume din domeniul sănătății, care își desfășoară activitatea cu misiunea de a-i ajuta pe oameni să realizeze mai multe, să se simtă mai bine și să trăiască mai mult. Obiectivul GSK este de a contribui, prin toate acțiunile sale, la creșterea speranței de viață a românilor. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.gsk.ro.

Despre modelul de business al GSK: GSK România este singura companie farmaceutică din România care a mers dincolo de dezvăluirea transferurilor de valoare prin introducerea unor schimbări revoluționare în modelul său de afaceri în ceea ce privește colaborarea cu profesioniștii și organizațiile din domeniul sănătăţii.

De la 1 ianuarie 2014, GSK România a încetat toate plățile directe către profesioniștii din domeniul medical și și-a asumat angajamentul de a promova o colaborare mai transparentă și mai echilibrată între industria farmaceutică și partenerii din sectorul sanitar.

Contact: Mihaela Alionte, mihaela.x.alionte@gsk.com

                                                                                               RO/COM/0009/18, June 2018