GSK România anunţă rezultatele procesului de selecţie pentru distribuţia portofoliului de produse ce au facut obiectul DTP şi PPL

GSK a luat decizia strategică, la nivel global, de a se concentra pe dezvoltarea și creșterea segmentelor prioritare de business: produse farmaceutice, vaccinuri și produse de îngrijire personală. În România, vom implementa această orientare spre competențele cheie ce stau la baza strategiei și expertizei noastre de business: asigurarea unei vieți mai lungi și mai bune pentru pacienții din România. Scopul nostru este să contribuim semnificativ la îmbunătățirea sistemului medical pentru pacienții din România, angajându-ne în același timp să rămânem o prezență puternică în România și să continuăm să investim în această piaţă.

Ca urmare a contextului actual și a evoluției pieței, începând cu 1 noiembrie 2016, produsele din cadrul Modelului de Distribuţie Directă vor fi distribuite printr-un nou model de distribuţie care implică comercializarea acestor produse către 3 distribuitori angro selectaţi de GSK în baza unei proceduri competitive de licitaţie şi a unor criterii obiective şi nediscriminatorii.

În urma procesului de selecţie organizat de GSK România în perioada 11 octombrie-21 octombrie 2016 într-un mod transparent, obiectiv și nediscriminatoriu, distribuţia produselor Seretide (toate formele farmaceutice) şi Avodart (produse anterior incluse în Modelul de Distribuţie Directă) va fi efectuată pe piața din România, începând cu 1 noiembrie, de către FARMEXPERT D.C.I. S.R.L.,  MEDIPLUS EXIM SRL si EUROPHARM  HOLDING S.A. .

Dorim să mulțumim tuturor partenerilor noștri pentru sprijinul acordat în implementarea Modelului de Distribuție Directă a Produselor și pentru suportul în realizarea de beneficii importante pentru pacienții din România în contextul acestuia.

Prioritatea GSK continuă să fie reprezentată de nevoile pacienților, astfel încât ne exprimăm încrederea că noul model de distribuție a Produselor va continua să mențină accesul continuu și eficace la produsele mai sus menţionate pentru pacienții din România, cu respectarea deplină a cadrului de reglementare aplicabil.

Pentru orice întrebări sau neclarități în legătură cu informațiile prezentate mai sus, ne puteți contacta la linia telefonică "Pacientul pe Primul Loc" la numărul 0800 800 214. Pentru detalii despre procesul de colectare creanţe puteţi apela numărul 0800 410 600.